Despre blog


Am început acest blog pentru a avea un loc în care să publicăm tanrenga, cel mai scurt poem legat, scris de doi poeţi.

Aici, pot fi citite şi pot fi publicate şi creaţiile altor poeţi.

Pentru a fi publicate, poemele trebuie trimise la adresa mtirenescu@yahoo.com.

Comentariile deţinătorilor de cont google apar direct pe blog.

Vă invităm să ne scrieţi, dacă aveţi propuneri, să ne criticaţi şi să contribuiţi la completarea blogului. Dacă există interesul pentru acest gen, putem face un blog pe care să publicăm poeme în lanţ.

Vă aşteptăm!

duminică, 2 noiembrie 2008

Din tainele prieteniei IX


culcat în iarbă –
o buburuză
mă priveşte curios (I.U.)
din câte mii de bucăţele
sunt compus în ochii ei? (R.P.)

trei câini în parc -
cel mai frumos
negru vagabond (R.P.)
fiecare cu
zgarda lui comunitară (I.U.)

desprimăvărare
prea bruscă
în parul gardului (I.U.)
la soare
căciula inutilă (R.P.)

casă la colţ
cărămizile toate
mâncate de vreme (R.P.)
ca mâine
va deveni muzeu (I.U.)

bunicul şi bunica
privind cerul:
chiar şi cucii (I.U.)
zboară câte doi
în primăvara asta… (R.P.)

sub cerul senin
strălucirea soarelui
şi geruieşte (R.P.)
primăvara
nu e pe aproape (I.U.)

pană de curent,
pe podea
dreptunghiul ferestrei (I.U.)
mă tem să păşesc în el
să nu rămân pe-ntuneric (R.P.)

cu flori de tei
la buzunarul cămăşii
bătrânul agale (R.P.)
spre locul
de întâlnire (I.U.)

bunicul pe prispă –
rândunicile
îşi refac cuibul (I.U.)
în copilărie se bucura
când veneau lăstunii (R.P.)

în soarele cald
satul s-a albit –
timpul salcâmilor! (R.P.)
bunicul culege
pentru ceai (I.U.)

în vraful de amintiri
fotografia ei şi
vechea romanţă (I.U.)
oare chiar atât de mult
a trecut de-atunci? (R.P.)

în dimineaţa rece
pe faleză câinele negru
face sport (R.P.)
o dată cu stăpânul
sănătate prin mişcare (I.U.)

din vechiul gard
câteva şipci –
iarnă prea grea (R.P.)
măcar o amăgire
de căldură (I.U.)

valuri neputincioase –
gheaţa de pe pietre
nu vrea să se rupă (R.P.)
mai e încă
până la primăvară (I.U.)

pe malul apei
miros de saramură –
un foc stins (R.P.)
iarba bătătorită
şi-o sticlă goală (I.U.)

după joacă
păstrând în pumn
gărgăriţa… (R.P.)
copilul aleargă
spre casă (I.U.)

bucuria ploii –
trece o tânără
cu bluza udă (R.P.)
şi transparentă
lipită de trup (I.U.)


Niciun comentariu: