sub lupa mea
timbre cu fluturi –
ninge încet (C.M.M.)
si eu visez la vara
în care ne-om revedea (M.T.)
nebuloasă stinsă –
înflorind peste noapte
un cais tânăr (C.M.M.)
mi-aminteşte de ziua
în care l-am zărit întâi (M.T.)
zbor lung spre casă –
mâine voi prinde din urmă
orele de azi (C.M.M.)
de când umblu prin lume
am uitat cum zboară timpul (M.T.)
Despre blog
Am început acest blog pentru a avea un loc în care să publicăm tanrenga, cel mai scurt poem legat, scris de doi poeţi.
Aici, pot fi citite şi pot fi publicate şi creaţiile altor poeţi.
Pentru a fi publicate, poemele trebuie trimise la adresa mtirenescu@yahoo.com.
Comentariile deţinătorilor de cont google apar direct pe blog.
Vă invităm să ne scrieţi, dacă aveţi propuneri, să ne criticaţi şi să contribuiţi la completarea blogului. Dacă există interesul pentru acest gen, putem face un blog pe care să publicăm poeme în lanţ.
Vă aşteptăm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu